fbpx

DataPlots #33 – 🧠Studii despre moralitate, 🎮 gaming și 🌱dezvoltare durabilă

Am lucrat alături de echipa glitch la vizualizarea rezultatelor studiului Semaforul Moralității, realizat pentru HBO România, ca parte din campania de lansare a serialului „Bani negri” ce are premiera pe 22 noiembrie. Cercetarea și-a propus să afle cum se raportează românii din mediul urban la moralitate și implicare civică. 
Peste 75% dintre români se consideră mai cinstiți și mai sinceri decât ceilalți, în vreme ce mai puţini de 4 din 10 români din mediul urban declară că participă la proteste, fac voluntariat sau raportează nereguli în aplicaţii.
Găsiți aici restul lucrurilor pe care românii le consideră probleme grave sau mai puțin grave de moralitate și cât se implică în nevoile societății și comunității.

RGDA (Asociatia Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România) a lansat primul studiu detaliat  despre relația românilor cu jocurile video. Cercetarea a fost realizată de IZI data, iar noi am pus cap la cap rezultatele, ne-am jucat cu datele și le-am transpus vizual într-un infografic static pentru presă, unul interactiv pentru cei care intră pe site-ul asociației și un raport detaliat care prezintă pe larg concluziile studiului, oferind o imagine de ansamblu a industriei de jocurilor video din România.

Raportul The Atlas of Sustainable Development Goals 2020 lansat recent de Banca Mondială este un exemplu minunat despre cum ar trebui să arate un raport în 2020 – scrollytelling, interactivitate, diagrame ușor de parcurs, ici-colo scurte animații explicative, culori alese bine. 

Conform previziunilor Bloomberg Economics, până în 2035 China va depăși SUA și va deveni cea mai mare putere economică a lumii. Și poate și cel mai puternic actor politic.
Puterea economică se va muta de la vest la est, dinspre economiile avansate spre piețele emergente și dinspre democrații spre autoritarism și populism. Ascensiunea Chinei este doar o parte a acestei analize care încearcă să arunce o privire în viitor și să anticipeze principalele schimbări politiceși economice.

Cum nu prea putem să mergem la expoziții și evenimente în perioada asta, mare ne-a fost bucuria cand am dat peste expoziția digitală Data Visualization and the Modern Imagination de la Stanford.
Expoziția este împărțită în 6 secțiuni care tratează trei teme principale (timpul, mediul natural și societatea), unde regăsim vizualizări din perioada 1760–1900, selectate din colecția lui David Rumsey, unul dintre cei mai mari colecționari de hărți din lume. Cu ocazia asta am dat peste arhiva digitală a colecției lui impresionante.

Abonează-te la newsletterul Dataplots

Download our 2021 Happiness Calendar

Your privacy

This website uses cookies through which information is stored and processed in order to improve your experience. Please read our privacy policy and cookie policy for more information.